duminică, 31 ianuarie 2010

PUTEREA DE A ALEGE

RICHY KING

CU TIMPUL...

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

PISICA ALUNGA URSUL

joi, 28 ianuarie 2010

INGERII NOSTRI

Peste tot ce a creat, Dumnezeu a rânduit un înger care să vegheze. Unul veghează copacii, altul păsările, altul florile şi aşa mai departe. Chiar şi iarba pe care călcăm a fost dată în grija unui înger.

Dar Îngerul Ierbii şi-a zis: "Celorlalţi îngeri Dumnezeu le-a dat lucruri importante în supraveghere. Mie mi-a dat iarba cea cu totul lipsită de importanţă. N-am să mă ocup deloc de ea. Poate să crească şi singură. Şi, într-adevăr, nu s-a ocupat de ea deloc.

Într-o zi, Îngerul Copacilor s-a dus la Dumnezeu plângându-se că mor copacii din grădinile oamenilor şi din păduri, pentru că iarba care întreţine umezeala e toată uscată. În altă zi s-a dus Îngerul Florilor, plângându-se că florile nu pot creşte pe câmpuri pentru că nu există iarbă care să păstreze rouă pentru ele. În cele din urmă a venit omul, plângându-se: "Doamne, mor animalele în gospodarii pentru că nu mai avem iarbă să le hrănim. Ia-mă de pe pământ, Doamne! Altădată pământul era frumos, dar acum arată ca un deşert..."

Atunci Dumnezeu, chemându-l la Sine pe Îngerul Ierbii, l-a întrebat: "Ţi-am dat o sarcină mică sau mare, Înger al ierbii?" Dându-şi seama că Dumnezeu i-a cunoscut gândurile, a îngenuncheat şi a zis: " Nu trebuia să spun ce am spus. Acum îmi dau seama că sarcina pe care mi-ai dat-o era mai mare decât eram eu vrednic s-o primesc. Iartă-mă! De acum acolo îmi voi face datoria şi lumea va fi frumoasă din nou. Îmi dau seama acum că nimic în lume nu e lipsit de importanţă şi fără rost". Şi iarba îngrijită făcu să crească din nou copacii, să înflorească din nou florile şi să-şi răspândească mirosul peste lume.

Sa privim cu atentie in sufletul nostru

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.
S-a asezat pe un scaun, si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.
Politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ceva, dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.
Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat: “Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?”
Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare.
A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si, spre marea ei surprindere, a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine.
A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul. El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.
Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur si mai ales in sufletul nostru!
Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat!Cui dai? Cui are nevoie. Cat dai? Totdeauna mai mult decat ai primit!

INGERII SAPTAMANII

ngerii saptamanii
Acesti îngeri ne învata sa avem încredere în noi însine, în viata si în Dumnezeu, protejati de îngerul pazitor care ne întinde o mâna peste abisul timpului si al lumii materiale. De asemenea, ei ne ajuta sa ne deschidem spre cei din jur.
Îngerii încrederii ne ghideaza fiinta profunda spre o atitudine încrezatoare asupra existentei. Atunci când suntem în defensiva, când avem tendinta sa adoptam un comportament negativ, cinic sau chiar agresiv, ei ne ajuta sa fim mai constructivi si sa dam dovada de optimism.
În primul rând acesti îngeri ne recomanda sa ne iubim pe noi însine si pe ceilalti. Cum mai putem progresa daca nu avem încredere în noi sau ne dispretuim aproapele? Trebuie sa credem în valoarea lucrurilor si a oamenilor, pentru ca frica, îndoiala, suspiciunea sa înceteze sa ne mai roada. Ca sa fim fericiti în aceasta lume si sa nu cadem prada singuratatii, trebuie sa învatam sa avem încredere si sa ne ajutam unii pe altii. Asta presupune sa ne asumam anumite riscuri - poate uneori vom fi dezamagiti, însa împlinirea noastra presupune si acest pret, pe care îl numim experienta.
Îngerii încrederii ne încurajeaza sa ascultam de întelepciunea interioara si sa fim curajosi, spre a nu ne bloca într-o imobilitate sterila, prea neîncrezatori ori prea inhibati ca sa îndraznim sa mergem mai departe. Când ne vom hotarî sa ne asumam aceste riscuri, sa ne afirmam sentimentele si sa avem încredere în ceilalti, numai atunci vom evolua si vom fi stapâni pe propria existenta.
Sa îi rugam pe îngerii încrederii sa ne ajute sa ne încredem în noi însine, sa recunoastem valoarea celor pe care viata ni-i scoate în cale si sa fim demni de încrederea pe care ceilalti ne-o acorda.
Am încredere în puterea divina a dragostei si a binelui, care ma ghideaza si ma protejeaza